ZF IT Generation. Raluca Alexandru, membră a WIT Angels Club: Am un buget anual de investiții în start-up-uri tech care variază între 10.000 și 50.000 de euro. Mă interesează start-up-urile care pot scala la nivel global
Raluca Alexandru, membră a clubului de business angels WIT (Women Invest in Tech), cu o experiență de circa 20 de ani pe zona de private investment/private banking în SUA și Elveția, alocă în general în fiecare an un buget cuprins între 10.000 de euro și 50.000 de euro pentru investiții în start-up-uri de tehnologie, cel mai important criteriu pe care trebuie să îl îndeplinească acestea pentru a…
♦ Printre investițiile sale de succes de până acum s-a numărat businessul Lemnoptix din Elveția, care a fost vândut gigantului american Intel.
Raluca Alexandru, membră a clubului de business angels WIT (Women Invest in Tech), cu o experiență de circa 20 de ani pe zona de private investment/private banking în SUA și Elveția, alocă în general în fiecare an un buget cuprins între 10.000 de euro și 50.000 de euro pentru investiții în start-up-uri de tehnologie, cel mai important criteriu pe care trebuie să îl îndeplinească acestea pentru a primi finanțarea fiind să aibă soluții/produse scalabile la nivel global. Printre investițiile sale de succes în proiecte tech s-a numărat și Lemnoptix – business din Elveția care a fost vândut gigantului american Intel.
„Investesc de foarte mulți ani. Tehnologia pentru mine a fost inițial ca o curiozitate. Nu am background tehnic, de IT, de matematică, dar m-a atras foarte mult domeniul pe tematica internet, tematica industrii noi. Eu am șapte surori mai mari ca mine, în zona Iași, Vaslui, iar din ele patru au studiat informatica pe vremea când computerele erau cât un dulap de haine și veneau acasă cu niște cartele perforate și noi manufacturam din ele felicitări de 8 martie. Am avut oportunitatea să fiu expusă la antreprenoriat de la vârste relativ fragede, având în vedere că sunt un produs al comunismului – aveam 14 ani când a picat comunismul și a început capitalismul. Și prin faptul că am studiat în America în ultimii 20 de ani, sunt plecată din România și am fost expusă la tot felul de incubatoare, start-up-uri, investitori, creatori, universități, a ajuns să mă atragă enorm tematica de tehnologie“, a povestit Raluca Alexandru în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026