Versiunea completă
Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Adrian Pantir, cofondator Sportin - ecosistem de soluții software pentru digitalizarea industriei de sport: Anul acesta este primul an în care monetizăm și vrem să ajungem la venituri recurente lunare de 15.000 de euro la

♦ Până în prezent, investiția în proiectul Sportin se situează la circa 150.000 de euro ♦ Recent, start-up-ul a atras o investiție de 200.000 de euro, Sportin fiind evaluat la 2 milioane de euro. Start-up-ul local Sportin, care dez­voltă un ecosistem…

Vali Pencu · 1 august 2024 · 2 min de citit

♦ Până în prezent, investiția în proiectul Sportin se situează la circa 150.000 de euro ♦ Recent, start-up-ul a atras o investiție de 200.000 de euro, Sportin fiind evaluat la 2 milioane de euro.

Start-up-ul local Sportin, care dez­voltă un ecosistem de soluții software pentru digita­lizarea indus­triei de sport, și-a propus să ajungă la finalul acestui an la venituri lunare recu­rente de circa 12.000 – 15.000 de euro, în condițiile în care 2024 este și primul an în care monetizează aplica­ția sa cu același nume fo­lo­sită în pre­zent de peste 100 de profesio­niști în fitness și de 4.000 de utilizatori.

„Sportin vrea să devină a­plicația folosită pentru toate sportu­rile, o a­pli­cație în care poți să îți cum­peri bi­lete la meci, o aplicație în care cum­peri abonamente la sală sau în care te înscrii la maratoane, o aplica­ție care te ajută cu anumite sugestii raportate la istoricul tău și o aplicație în care folosim inteligența artificială ca să-ți recomande antre­na­mente exact pe tipul tău metabolic sau pe ceea ce preferi tu. Asta vrea să fie Sportin. Și pe zona cealaltă, a profe­sioniștilor, practic digitalizăm indus­tria sportului și îi ajutăm pe profe­sioniști să-și ges­tioneze rezer­vările, plățile online, recenziile, tot ce ține de manage­men­tul în relația cu clientul“, a spus în ca­drul emisiunii ZF IT Ge­neration Adrian Pantir, cofondator al Sportin. El a demarat proiectul Sportin (an­te­rior xTrainer) din propria nevo­ie după ce a făcut o schimbare majo­ră, trecând de la viața de corporație la viața de antrenor de fitness.

Citește și