ZF IT Generation. Start-up Pitch. Ce i-a inspirat pe trei puști de liceu să dezvolte o platformă care simplifică procesul de aplicare la universități din străinatate
Trei elevi de liceu, Cristian Dinuță, Alexia Dumitrescu și Mihnea Pasere, au început în februarie 2021 să dezvolte o platformă care simplifică procesul de aplicare la universități din străinătate, după ce profesorul de educație antreprenorială i-a îndrumat spre incubatorul de afaceri Junior Achievement România.
Deși nu știu cine este UiPath sau Daniel Dines, care a creat cel mai valoros start-up de tehnologie care a pornit din România și s-a listat pe Bursa de la New York, cei trei mici antreprenori au auzit de românul Sebastian Dobrincu, care a dezvoltat compania Storyheap în America, și care este mai apropiat ca vârstă de cei trei elevi de clasa a 10-a.
Trei elevi de liceu, Cristian Dinuță, Alexia Dumitrescu și Mihnea Pasere, au început în februarie 2021 să dezvolte o platformă care simplifică procesul de aplicare la universități din străinătate, după ce profesorul de educație antreprenorială i-a îndrumat spre incubatorul de afaceri Junior Achievement România.
„Ne-am înscris în cadrul incubatorului de business în luna februarie, dar aveam o altă idee de business. În cadrul Junior Achievement România a luat naștere platforma Let’s Uni!, care simplifică procesul de aplicare la universități din străinatate”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, rubrica Start-up Pitch, Cristian Dinuță, care este și liderul start-up-ului pe care l-a creat alături de colegii lui de clasă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026