Versiunea completă
Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Doru Stroe, fondator și CEO, Helti – platformă pentru sănătate fizică și mintală. Țintim 1.000 de specialiști până la finalul anului și pregătim o rundă de 500.000 de euro

Start-up-ul Helti, ce funcționează ca un «hub» de sănătate fizică și mintală, și-a propus să ajungă la 1.000 de specialiști înscriși până la finalul acestui an și pregătește pentru anul viitor o rundă de finanțare de 500.000 de euro, cu care să lanseze aplicația mobilă și să se extindă în afara României. Platforma, lansată recent, le permite utilizatorilor să găsească într-un singur loc antrenori…

Vali Pencu · 27 iulie 2026 · 2 min de citit

♦ Până acum, proiectul a fost susținut cu circa 120.000 de euro, în cea mai mare parte din agenția de marketing a fondatorului și din bugetul lui personal, urmând ca platforma să se autosusțină din comisioane până la runda de anul viitor.

Start-up-ul Helti, ce funcționează ca un «hub» de sănătate fizică și mintală, și-a propus să ajungă la 1.000 de specialiști înscriși până la finalul acestui an și pregătește pentru anul viitor o rundă de finanțare de 500.000 de euro, cu care să lanseze aplicația mobilă și să se extindă în afara României. Platforma, lansată recent, le permite utilizatorilor să găsească într-un singur loc antrenori, nutriționiști, kinetoterapeuți sau psihoterapeuți și să facă ședințe live direct în aplicație, fără alte instrumente.

„Ideea a pornit încă din 2018. Am constatat că aproximativ 90% dintre cei care termină un curs de instructor de fitness sau de nutriție nu reușesc să profeseze, pentru că nu au unde. Încă de atunci am vrut să dezvolt această aplicație, doar că tehnologia nu prea permitea, iar costurile erau extrem de ridicate, eu fiind pe atunci doar student”, a povestit Doru Stroe (foto), fondatorul și CEO-ul Helti, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El conduce, din 2022, agenția de marketing Ad Marketing și e, totodată, sportiv amator și antrenor personal de zece ani.  Proiectul Helti l-a pornit anul trecut, îm­preună cu o echipă mică – un programator, o avo­cată și o specialistă „UI/UX”, platforma fiind construită în aproximativ un an: șase luni de planificare a fluxurilor și încă șase de dezvoltare. La câteva săptămâni de la lansare, în platformă s-au înscris în jur de 15 specialiști, iar circa 100 de persoane au început să urmă­rească proiectul pe Instagram.

Citește și