Versiunea completă
Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Star. Marius Hanganu, co-fondator: Tremend Software țintește o creștere de peste 50% după achiziția companiei de către grupul Publicis. Conexiunea cu Publicis a fost făcută de un consultant american

Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft Tremend a ajuns să fie achiziționată de gigantul francez Publicis după ce a demarat în urmă cu un an discuții pentru identificarea unui partener care să sprijine un proces de expansiune accelerată.

Mirela Turlan · 6 ianuarie 2022 · 2 min de citit

„Segmentul internațional este extrem de important, peste 60% din veniturile companiei sunt din exterior.”

Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft Tremend a ajuns să fie achiziționată de gigantul francez Publicis după ce a demarat în urmă cu un an discuții pentru identificarea unui partener care să sprijine un proces de expansiune accelerată.

„Povestea e destul de simplă. Tremend a crescut de peste zece ori în ultimii 5 ani și ne doream să menținem ritmul acesta de creștere, chiar mai mult, să-l accelerăm pentru a putea fi relevanți la nivel european și poate chiar mai mult. Și ca să facem asta aveam nevoie de acces la piețe la care în care în momentul de față nu suntem, la clienți și mai mari la bugete și mai mari și așa mai departe. Lucru care se putea face cu investiții semnificative din partea noastră și ne-ar fi luat probabil destul de mult, poate de două-trei ori mai mult decât în varianta actuală sau evident cu un partener, așa că ne-am pornit motoarele să căutăm acești parteneri. Acest demers, care până la urmă s-a transformat într-o achiziție, a început de peste 9 luni. Procesul a fost destul de intens și s-a finalizat cu alegerea companiei cu care am simțit că avem cele mai multe elemente în comun și anume Publicis Sapient, care este parte a grupului mai mare Publicis”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Hanganu, cofondator al Tremend Software. Compania locală a anunțat miercuri tranzacția cu Publicis.

Citește și