Versiunea completă
Profesii

ZF Live. Cum va fi 2025. Marius Opriș, partener, Ascendis: 2025 va fi anul reașezărilor și restructurărilor în toate sectoarele. IT-ul, industria automotive și construcțiile sunt printre cele care vor suferi. Specialiștii își vor găsi întotdeauna un job

Anul 2025 va aduce reașezări și restructurări în toate sectoarele economiei, iar incertitudinea politică din 2024 a amplificat aceste tendințe. Mediul de business începe anul 2025 cu un optimism moderat, crede Marius Opriș, partener în cadrul Ascendis, companie de training și consultanță în HR.

Ramona Cornea · 6 ianuarie 2025 · 2 min de citit

„Am simțit încă din octombrie 2024 că în multe industrii s-a produs o frânare a economiei. În foarte multe industrii tot ce s-a întâmplat în zona politică a adus nervozitate, incertitudine. Știm foarte bine că mediului de business nu-i place incertitudinea. Vedem un optimism moderat pentru 2025.”

Anul 2025 va aduce reașezări și restructurări în toate sectoarele economiei, iar incertitudinea politică din 2024 a amplificat aceste tendințe. Mediul de business începe anul 2025 cu un optimism moderat, crede Marius Opriș, partener în cadrul Ascendis, companie de training și consultanță în HR.

„Noi lucrăm cu 650 de companii din toate industriile și putem să avem o perspectivă destul de amplă. Am simțit, încă din octombrie 2024, că, în multe industrii, s-a produs o frânare a economiei. În foarte multe industrii tot ce s-a întâmplat în zona politică a adus nervozitate, incertitudine. Știm foarte bine că mediului de business nu-i place incertitudinea. Vedem o zonă de așteptare care se traduce în puțin entuziasm legat de anul ce vine. Optimism există, România are și foarte multe oportunități, avem oportunități în diverse piețe, însă toată lumea este rezervată, toată lumea își dorește să aibă predictibilitate, să înțeleagă ce se întâmplă și ce va aduce noul an. Din perspectiva aceasta, vedem un optimism moderat pentru 2025”, a spus el în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Citește și