ZF Live. Adrian Tănase, CEO, Bursa de Valori București (BVB): În varianta cea mai bună, vom avea autorizația pentru Contrapartea Centrală la jumătatea anului viitor și până la final de 2022 o să avem și primele tranzacții. Perspective de dublare a lichidi
Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București (BVB), spune că existența unei Contrapărți Centrale, singura piesă lipsă în a lansa în sfârșit instrumentele derivate la Bursa de la București, va permite intrarea investitorilor specializați, cu strategii de tranzacționare și pe termen scurt, ceea ce ar putea să ducă la o dublare a lichidității.
♦ Bursa din România este foarte aproape de a avea implementată Contrapartea Centrală, iar două dintre aspectele care au contat când s-a luat această decizie au fost accesul la servicii de clearing pentru participanții locali și decizia de risk management.
Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București (BVB), spune că existența unei Contrapărți Centrale, singura piesă lipsă în a lansa în sfârșit instrumentele derivate la Bursa de la București, va permite intrarea investitorilor specializați, cu strategii de tranzacționare și pe termen scurt, ceea ce ar putea să ducă la o dublare a lichidității.
În varianta cea mai bună, adică scenariul optimist, CCP va primi autorizația de funcționare la jumătatea anului viitor, iar până la final de 2022 vor apărea și primele tranzacții, spune șeful operatorului bursier din România.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026