ZF Live. Alin Burcea, CEO, Paralela 45: Este nevoie de un fond de garantare a zborurilor, companiile aeriene anulează zboruri când vor și nu garantează nimic
Alin Burcea, CEO și fondator al agenției de turism Paralela 45, spune că este necesară crearea unui fond de garantare a zborurilor pentru a fi evitată situația în care o companie aeriană intră în incapacitate de plată, așa cum s-a întâmplat cu Blue Air, care a anulat toate zborurile din 6 septembrie, iar reluarea acestora încă este incertă.
♦ Anularea zborurilor de către Blue Air a prins circa 600 de turiști ai agenției de turism în afara țării.
Alin Burcea, CEO și fondator al agenției de turism Paralela 45, spune că este necesară crearea unui fond de garantare a zborurilor pentru a fi evitată situația în care o companie aeriană intră în incapacitate de plată, așa cum s-a întâmplat cu Blue Air, care a anulat toate zborurile din 6 septembrie, iar reluarea acestora încă este incertă.
„O soluție este fondul de garantare a zborurilor pentru că aceste companii aeriene anulează când vor ele zboruri, fără să garanteze nimic. Sunt vreo șase țări care au acest fond de garantare a zborurilor. Danezii colectează 2,5 euro, dar dacă colectăm 1 euro pe fiecare pasager din aeroporturile din România, se face un fond. Se colectează de către aeroport, știe exact câți oameni vin, iar 1 euro este o sumă infimă“, spune Alin Burcea, CEO și fondator al agenției Paralela 45.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026