ZF Live. Andreea Nistor, Asociația pentru Valori în Educație: Angajatorii trebuie să facă un pas spre tineri și să le schimbe percepția cu privire la meseriile cu care ies din învățământul profesional
Angajatorii trebuie să facă un pas spre tineri și să le schimbe percepția cu privire la meseriile cu care ies din învățământul profesional.
„Este nevoie de campanii, întâlniri și oportunități ca tinerii să afle mai multe chiar de la locul faptei, adică vizite în industrii. Este vorba de o nevoie de o informare mai bună cu privire la toate calificările astea.”
Angajatorii trebuie să facă un pas spre tineri și să le schimbe percepția cu privire la meseriile cu care ies din învățământul profesional.
„Este nevoie de campanii, întâlniri și oportunități ca tinerii să afle mai multe chiar de la locul faptei, adică vizite în industrii. Este vorba de o nevoie de o informare mai bună cu privire la toate calificările astea. Unele dintre ele sunt într-o zonă de tehnologie, ne uităm la ce se întâmplă în zona Brașovului și la toată partea asta de aviație, de IT, lucruri care în alte țări europene sunt calificări, studiate chiar și în zona de dual. Noi ne-am obișnuit că în zona de profesional – tehnologic în România facem niște calificări care mai au sau nu mai au legătură cu piața muncii”, a declarat Andreea Nistor în cadrul emisiunii de business ZF Live.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026