ZF Live. Andrei Crețu, 7card: „7card este un produs complementar în portofoliul Sodexo și diferențiază compania de competitori“
Andrei Crețu, cofondator al platformei 7card, furnizor de abonamente de activități recreative, sport și wellness pentru angajați, susține că grupul Sodexo plănuiește să extindă modelul de business al platformei la nivel global.
„Sodexo a mai cumpărat afaceri similare cu a noastră în câteva țări din Europa. Sunt discuții pentru a contribui la consolidarea poziției Sodexo la nivel global pe acest model de business. Inițiativele există și trebuie să le amplificăm, să armonizăm ce se întâmplă independent în alte țări, să îi dăm o formă mult mai concretă și să o susținem“, a declarat Andrei Crețu în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Sodexo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața emitenților de tichete valorice, a finalizat preluarea grupului 7card în urma unei tranzacții de câteva milioane de euro. Tranzacția a început în 2016 prin preluarea unui pachet de 20% și a fost urmată de achiziționarea a 40% dintre acțiuni în 2017. Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu, cofondatorii companiei Benefit Seven (care administrează 7card), ies din acționariat, dar rămân în echipa de conducere.
„Au fost trei jucători mari interesați de preluarea 7card. Sodexo oferă o serie întreagă de beneficii extrasalariale și un serviciu care rezolvă problema sportului în companie este completarea perfectă pentru un astfel de portofoliu. 7card este un produs complementar foarte bun și diferențiator pentru ei în fața concurenților“, afirmă Andrei Crețu.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026