Versiunea completă
Banci-Asigurari

ZF Live. Bogdan Neacșu, director general CEC Bank și președinte al Asociației Române a Băncilor: Mă aștept ca abia spre finalul lui 2023 să vedem o scădere a dobânzilor. Pe final de 2022 se observă o diminuare a apetitului pentru credite, în special pentr

Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank și preșe­dinte al Asociației Ro­mâne a Băncilor (ARB), se așteaptă ca abia spre finalul lui 2023 să se vadă o scădere a dobânzilor, însă doar dacă nu va mai avea loc vreo altă criză care să pună la încercare economia.

Robert Manea · 28 noiembrie 2022 · 2 min de citit

♦ În ceea ce privește indicele ROBOR, aflat astăzi la 7,82%, potrivit BNR, se vede o stabilizare a pieței ♦ Inflația ar putea intra pe un trend de scădere, prognoza BNR fiind că anul viitor ea va ajunge spre 10%, față de 16% în acest moment ♦ Chiar dacă ROBOR-ul s-a stabilizat, IRCC-ul, aflat în prezent la puțin peste 4%, va mai crește, iar până se va ajunge la o stabilizare, probabil vor mai trece cel puțin șase luni de zile.

Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank și preșe­dinte al Asociației Ro­mâne a Băncilor (ARB), se așteaptă ca abia spre finalul lui 2023 să se vadă o scădere a dobânzilor, însă doar dacă nu va mai avea loc vreo altă criză care să pună la încercare economia.

În acest moment, dobânzile, cel puțin la nivelul ROBOR, spune el, pare că s-au stabilizat, inflația va mai sădea anul viitor, însă IRCC va continua să crească de la 1 ianuarie. „Dacă nu va mai interveni vreo altă criză, vom putea discuta despre o scădere a dobânzilor cel mai repede abia spre finalul anului viitor. Deocamdată vedem că economia și maniera în care încercăm să creăm această predictibilitate nu depinde neapărat de costul banilor. Problemele reale ale antreprenorilor sunt legate de forța de muncă, costul la energie și la materii prime. E important să ne concentrăm pe aceste aspecte. Va fi foarte important, de asemenea, dacă România va avea implementări de succes prin PNRR, pentru că așa vom putea avea premise optimiste“, a spus Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank și președintele ARB, la emisiunea online de business ZF Live.

Citește și