Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

ZF Live. Constantin Damov, președinte, Green Group: Sistemul Garanție-Returnare a adus o triplare a cantităților de ambalaje colectate. Am depășit Franța, Italia, Spania, acolo unde nu există un astfel de sistem

Constantin Damov, președinte al Green Group, cel mai mare jucător din domeniul reciclării, spune că până la implementarea Sistemului Garanție-Returnare reciclatorii au fost nevoiți să importe cantități importante de ambalaje în condițiile în care eforturile de la nivel național de a crește gradul de colectare nu aveau rezultatele scontate, iar astăzi circa 90% din ambalajele care sunt puse pe pia…

Mirela Turlan · 2 aprilie 2025 · 2 min de citit

Constantin Damov, președinte al Green Group, cel mai mare jucător din domeniul reciclării, spune că până la implementarea Sistemului Garanție-Returnare reciclatorii au fost nevoiți să importe cantități importante de ambalaje în condițiile în care eforturile de la nivel național de a crește gradul de colectare nu aveau rezultatele scontate, iar astăzi circa 90% din ambalajele care sunt puse pe piață se colectează prin intermediul acestui sistem. 

„Pentru unii dintre noi, iată că Sistemul Garanție-Returnare vine cu o creștere substanțială, de până la trei ori a cantităților colectate, nemaivorbind de calitatea extraordinară a materialelor colectate. Ele nu arată nici pe departe ca ceea ce numim noi deșeuri și sunt chiar niște materii prime extrem de valoroase“, a declarat managerul în cadrul emisiunii de business ZF Live. El adaugă că, pe lângă procentul de 90% colectat prin acest sistem, se adaugă cantitatea colectată de autoritățile locale prin companiile de salubrizare, contribuția lor fiind undeva la 2-3% din total. 

„Asta înseamnă că ne putem duce spre 93-95% ceea ce este o performanță formidabilă. Pot să spun că am depășit țări cum ar fi Franța, Spania, Italia, acolo unde nu există un astfel de sistem. Putem spune că la PET, doze de aluminiu și sticlă din punct de vedere al colectării astăzi am pornit ca din pușcă“, crede Constantin Damov, care este și cofondator al grupului.“ 

Citește și