Versiunea completă
Profesii

ZF Live. Diana Segărceanu, Avenor College: Noi ne extindem organic, am construit un nou corp de clădire de 3.000 de metri pătrați. Avem în plan strategii de dezvoltare a unor activități colaterale. Dacă vom găsi parteneri potriviți, putem deschide o școal

Diana Segărceanu, director executiv al școlii private Avenor College din București, afirmă că unitatea sa de învățământ a integrat deja copii ai ucrainenilor care au venit în România de când a izbucnit războiul în Ucraina.

Mirela Turlan · 13 martie 2022 · 2 min de citit

„Ne-am deschis porțile și am fost foarte nerăbdători să primim astfel de copii, bineînțeles copii care se pot adapta la școala noastră, care să vorbească limba engleză. Avem deja o familie și urmează să ni se alăture alte două familii.“

Diana Segărceanu, director executiv al școlii private Avenor College din București, afirmă că unitatea sa de învățământ a integrat deja copii ai ucrainenilor care au venit în România de când a izbucnit războiul în Ucraina.

„Cu foarte mare bucurie ne-am deschis porțile și am fost foarte nerăbdători să primim astfel de copii, bineînțeles copii care se pot adapta la școala noastră, copii care să vorbească limba engleză. Avem deja o familie și urmează să ni se alăture alte două familii – o familie care a fugit disperată din Kiev. O mămică cu trei copii și însărcinată în luna a șaptea a plecat singură cu mașina din Kiev, disperată, și a reușit să găsească în București oameni buni care ne-au găsit pe noi. Am observat o solidaritate și o generozitate incredibile în jurul meu, iar noi încercăm să facem tot ce putem pentru toți oamenii pe care realmente putem să îi ajutăm“, a declarat Diana Segărceanu în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Citește și