ZF Live. Florin Bugnar, CEO al Intelglobalis & fondator al X Party & Networking: Asta ne lipsește nouă, românilor, partea asta de management. Dacă știi management, pot să faci și antreprenoriat. Antreprenoriatul e faza de management în care firma e mai la
Florin Bugnar, CEO al companiei de consultanță Intelglobalis și fondator al platformei de networking X Party & Networking, spune că mediul de business are nevoie de stabilitate, mai ales că sunt multe companii care au contracte cu statul și nu mai pot schimba contractele în contextul modificării taxelor și atunci multe dintre afaceri sunt în pericol.
Florin Bugnar, CEO al companiei de consultanță Intelglobalis și fondator al platformei de networking X Party & Networking, spune că mediul de business are nevoie de stabilitate, mai ales că sunt multe companii care au contracte cu statul și nu mai pot schimba contractele în contextul modificării taxelor și atunci multe dintre afaceri sunt în pericol. „Pot să înțeleg o creștere a TVA sau alte taxe, dar hai să le stabilim o dată și să le lăsăm așa, să știm pe ce vom negocia, pentru că sunt foarte multe probleme. Știți că foarte mulți merg pe contracte cu statul, dar asta e zona lor de business și atunci statul vine, îți impune TVA sau impozite mai mari, dar tu ai deja contractele semnate cu statul și tu nu le mai poți schimba și te pune în cap“, a spus Florin Bugnar în cadrul emisiunii de business ZF Live. O altă problemă identificată de antreprenor este educația de business în România.
„Asta ne lipsește nouă, românilor, partea asta de management. Dacă știi management, pot să faci și antreprenoriat. Antreprenoriatul e faza de management în care firma e mai la început, tu ești la început și folosești toate cunoștințele mai superficial, dar tot ai nevoie de management, pentru că ai nevoie și de contacte și finanțe. Dar antreprenorii ar trebui să fie mai deschiși la a adopta asta“. Florin Bugnar subliniază că sunt firme care se blochează, care se întind financiar mai mult decât le permite plapuma și apoi se trezesc că nu au bani de TVA.
„Ei nu înțeleg efectiv structura veniturilor și a cheltuielilor și cum să gestioneze banii ăștia din firmă, cum să-i aloce pe diferite direcții de cheltuieli etc.“. Însă, el crede că încet-încet piața românească va merge mai bine pentru că acolo se îndreaptă piața. Florin Bugnar crede că faptul că multinaționalele pregătesc manageri români este un lucru bun.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026