Versiunea completă
IMM

ZF Live. Lupta pentru mediu. Cezar Bulacu, directorul de cercetare și dezvoltare al societății MINET SA: O sticlă de plastic are același impact asupra mediului ca un tricou din fibre sintetice

Interesul românilor este mult mai crescut pentru deșeurile postconsum, crede Cezar Bulacu, directorul de cercetare și dezvoltare al societății MINET SA, însă, la rândul lor, deșeurile textile contribuie semnificativ la poluarea mediului.

Robert Manea · 22 martie 2021 · 2 min de citit

♦ În România, interesul este mai mare pentru deșeurile postconsum decât pentru deșeurile textile ♦ Totuși, peste 35% din deșeurile de la groapa de gunoi sunt deșeuri textile și nu există o legislație în vederea reutilizării acestora.

Interesul românilor este mult mai crescut pentru deșeurile postconsum, crede Cezar Bulacu, directorul de cercetare și dezvoltare al societății MINET SA, însă, la rândul lor, deșeurile textile contribuie semnificativ la poluarea mediului. Totuși, pentru acestea din urmă, care reprezintă peste 35% din deșeurile de la groapa de gunoi, nu există o legislație clară în vederea reutilizării.

„Zona deșeurilor textile este o pro­blemă generală în toată Europa. Deși aceste de­șeuri au un impact asupra mediului ase­mă­nător cu PET-urile, nu există încă o reglementare care să fie aplicată în toate țările europene. Deșeurile postconsum și deșeurile textile industriale sunt diferite. Deșeurile postconsum sunt ceea ce aruncăm zi de zi la groapa de gunoi, iar deșeurile industriale textile sunt generate de fabricile de confecții. România este unul dintre principalii producători de textile din Europa. Dacă producția e mare, și deșeurile sunt multe. Peste 35% din deșeurile de la groapa de gunoi sunt deșeuri textile. Pentru noi, deșeurile textile sunt surse de materie primă. Dacă gândim astfel deșeurile, atunci, împreună cu autoritățile, cu generatorii de deșeuri și cu cei care pot să le reutilizeze se găsesc cele mai bune soluții pentru a le reintroduce în uz“, a declarat Cezar Bulacu, directorul de cercetare și dezvoltare al societății MINET SA, grup de companii specializat în textile, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Citește și