ZF Live. Marinel, BRD: Vedem creșterea creditării noi pe toate segmentele
Creditarea de retail este pe un trend ascendent, susținută și de creditele de consum și de cele imobiliare, dar și pe segmentul corporate apar semnale de redresare a cererii, afirmă Gheorghe Marinel, director general adjunct al BRD.
Creditarea de retail este pe un trend ascendent, susținută și de creditele de consum și de cele imobiliare, dar și pe segmentul corporate apar semnale de redresare a cererii, afirmă Gheorghe Marinel, director general adjunct al BRD.
„La persoane fizice tendința este pozitivă pe toate tipurile de produse. (…) Acum, pe toate segmentele de clientelă vedem creșteri pe creditele noi acordate. Creșterile sunt de două cifre pe IMM-uri“, a declarat Marinel, prezent la emisiunea ZF Live. El mai afirmă că în ceea ce privește creditele Prima casă, creșterea volumului creditelor noi este de circa 70%, iar valoarea medie a unui împrumut a crescut la 177.000 de lei în prezent față de 173.000 de lei anul trecut.
Totodată, BRD are 100.000 de clienți firme cu afaceri de până într-un milion de euro, numărul acestora fiind în scădere față de perioada de boom în condițiile în care multe firme au intrat în insolvență. Marinel spune că principala problemă cu care se confruntă acești jucători mici este slaba capitalizate, situație ce îngreunează dezvoltarea companiei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026