ZF Live. Mihaela Pană, Cushman & Wakefield Echinox: În segmentul rezidențial de lux nu au existat ajustări de prețuri în această perioadă. Noi am avut tranzacții. Firmele au preferat să achiziționeze proprietăți, în loc să le închirieze
Mihaela Pană, partner residential în cadrul Agency Cushman & Wakefield Echinox, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live că pandemia nu a afectat segmentul de apartamente de top din România.
Mihaela Pană, partner residential în cadrul Agency Cushman & Wakefield Echinox, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live că pandemia nu a afectat segmentul de apartamente de top din România. Astfel, nu a existat o ajustare a prețurilor, iar compania a finalizat tranzacții.
„Noi am avut în perioada asta tranzacții. Suntem la birou de la sfârșitul lunii aprilie și am putea spune că suntem destul de dinamici. Am reușit să finalizăm tranzacții, și apartamente, și case, ceva și din zona de investiții. A fost amestecat. Asta nu înseamnă că piața este liniștită. În momentul de față sunt tot felul de cereri, de vizionări, dar o parte din cei care văd stau și așteaptă să vadă ce se mai întâmplă, cum urmează să se așeze piața în perioada următoare“, a spus ea.
Ea a spus că persoanele care au cumpărat proprietăți de lux în această perioadă au finalizat tranzacțiile la prețuri similare celor de dinainte de pandemie.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026