ZF Live. Oana Bâra, coordonator programe de finanțare la BCR: Urmează cea mai aglomerată toamnă pentru fondurile europene destinate businessului: apeluri de proiecte din PNRR, Fondul de Modernizare și fondurile europene clasice
Mai multe valuri de apeluri de proiecte pentru fonduri europene dedicate investițiilor companiilor urmează să vină în această toamnă. Vor fi lansate apeluri de proiecte din fondurile europene clasice, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din Fondul de Modernizare, un program pentru tranziția energetică de 15 mld. de euro.
♦ Din Fondul pentru Tranziție Justă, din cadrul fondurilor de coeziune, se vor lansa două apeluri de peste 600 milioane de euro pentru investiții private în județele Mureș, Galați, Prahova, Gorj, Hunedoara și Dolj.
Mai multe valuri de apeluri de proiecte pentru fonduri europene dedicate investițiilor companiilor urmează să vină în această toamnă. Vor fi lansate apeluri de proiecte din fondurile europene clasice, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din Fondul de Modernizare, un program pentru tranziția energetică de 15 mld. de euro.
„Cu siguranță vor fi foarte multe apeluri de proiecte în toamnă. Nu doar din PNRR, încrederea mea este că și politica de coeziune, deci fondurile europene clasice vor începe să producă apeluri de proiecte. Din câte știu eu, ADR-urile (Agențiile de Dezvoltare Regională – n. red.) sunt pregătite să lanseze apelurile și se lucrează intens. Deci, da, mă aștept la o toamnă agitată, dar agitată în sensul bun”, a spus Oana Bâra, la ZF Live, emisiunea susținută de Orange Business.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026