Versiunea completă
Business Legal

ZF Live. Ovidiu Voicu, director executiv, Centrul pentru Inovare Publică: Lipsa predictibilității a ajuns norma după care se ghidează guvernul. Este imposibil să mai anticipezi ceva, indiferent de domeniu

Lipsa predictibilității din partea guvernului este o mare problemă pentru toate domeniile, spune Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică, care susține că este necesară o presiune publică mai mare și o implicare constantă a societății civile și a mediului de afaceri pentru a corecta calitatea procesului decizional.

Ramona Cornea · 6 octombrie 2024 · 2 min de citit

„De la un punct încolo este imposibil să mai prezici, să ai o minimă predictibilitate a ceea ce va face guvernul, indiferent de domeniu. Prima mare problemă, așadar: predictibilitatea, în toate domeniile, a dispărut aproape complet. A doua mare problemă: nu mai putem participa, nici măcar formal, la decizii.”

Lipsa predictibilității din partea guvernului este o mare problemă pentru toate domeniile, spune Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică, care susține că este necesară o presiune publică mai mare și o implicare constantă a societății civile și a mediului de afaceri pentru a corecta calitatea procesului decizional.

„De la un punct încolo este imposibil să mai prezici, să ai o minimă predictibilitate a ceea ce va face guvernul în toate domeniile”, a spus Ovidiu Voicu în cadrul emisiunii de business ZF Live. El exemplifică cu deja celebra ordonanță de urgență privind aministia fiscală (104/2024) care a fost modificată, la nicio lună de la adoptare, printr-o altă ordonanță  de urgență (112/2004) și care, pornind din zona de fonduri europene, a adăugat, peste noapte, prevederi din educație, mediu, justiție, interne și fiscalitate. Ordonanța respectivă a fost în dezbatere publică sub un nume, a fost pe agenda Guvernului sub același nume și a apărut în Monitorul Oficial cu nume schimbat și conținut schimbat.

Citește și