Versiunea completă
Profesii

ZF Live. Radu Gramatovici, prorector studenți și informatizare, Universitatea din București: Avem un număr-record de 12 candidați pe loc la Facultatea de Matematică și Informatică anul acesta

Aproape 5.000 de absol­venți de bacalaureat s-au înscris la unul din locurile de la buget ale Facultății de Mate­matică și Informatică din cadrul Universității din București, generând o concurență-record de 12 candidați pe loc anul acesta, a spus Radu Gramatovici, prorector studenți și informatizare în cadrul Universității din București și profesor la această facultate.

Robert Manea · 19 iulie 2021 · 2 min de citit

♦ Cea mai căutată specializare din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a fost „Tehnologia Informației“, care a avut 28 de candidați pe loc anul acesta ♦ În medie, competiția a fost de 12 candidați pe loc la toate specializările Facultății de Matematică și Informatică ♦ Un absolvent al acestei facultăți primește, în medie, 1.000 de euro net pe lună după primul an de la angajare ♦ „Daniel Dines (UiPath) și Florin Talpeș (Bitdefender) sunt cei mai cunoscuți absolvenți ai noștri“.

Aproape 5.000 de absol­venți de bacalaureat s-au înscris la unul din locurile de la buget ale Facultății de Mate­matică și Informatică din cadrul Universității din București, generând o concurență-record de 12 candidați pe loc anul acesta, a spus Radu Gramatovici, prorector studenți și informatizare în cadrul Universității din București și profesor la această facultate.

„La secția de Tehnologie a Informației competiția a fost chiar mai acerbă, cu 28 de candidați pe loc. Anul acesta admiterea s-a bazat în principal pe nota de la bacalaureat, nu pe sistemul tradițional de admitere pe bază de examen, pe care am suspendat-o din cauza pandemiei. Ultima medie la buget pe secțiunea de tehnologie a informației a fost de 9,85“, a spus Radu Gramatovici, în cadrul emisiunii ZF Live.

Citește și