ZF Live. Radu Miloș, cofondator și CTO, Elysian Software: Pontajul online îți permite să ai o graniță între viața privată și cea profesională. Aplicația de pontaj online și management al timpului targetează atât firmele mici și medii, din domenii precum i
Aplicația Tassis, lansată de compania Elysian Software din Timișoara, specializată în dezvoltarea și implementarea de produse și soluții IT, rezolvă o problemă pentru care unele firme apelează la 3-4 aplicații software, susține Radu Miloș.
Aplicația Tassis, lansată de compania Elysian Software din Timișoara, specializată în dezvoltarea și implementarea de produse și soluții IT, rezolvă o problemă pentru care unele firme apelează la 3-4 aplicații software, susține Radu Miloș, cofondator și CTO, Elysian Software, întrucât aceasta gestionează orele făcute de angajați, concediile, proiectele și oferă statistici referitoare la aceste aspecte.
Aplicația de pontaj online și management al timpului, care a pornit oficial la începutul acestui an, a presupus o investiție de circa 70.000 de euro, din surse proprii, iar în prezent, menționează acesta, compania încearcă să valideze produsul cât mai bine pe piața românească și țintește, în viitor, către piața externă. „Nu am reinventat roata, dar o facem să se învârtă mai eficient, mai fluid și mai în folosul antreprenorilor. Pentru firmele mici și mijlocii, pe care le targetăm noi, oferim o soluție care le dă posibilitatea de a-și gestiona atât pontajul, cât și managementul proiectelor, chestiuni din departamentul HR, concedii sau delegații. Este un fel de Robin Hood de pe Wall Street, care dă posibilitatea jucătorilor mici de pe piață să joace în liga mare“.
„Ea gestionează orele făcute de angajați, concediile, proiectele și oferă statistici cu cât a lucrat un angajat într-o anumită perioadă. Este o soluție care rezolvă o problemă pentru care unele firme apelează la 3-4 aplicații software. Încercăm să validăm produsul cât mai bine pe piața românească, să ajungem la un număr cât mai mare de utilizatori și apoi ne dorim să ieșim și pe piața din afară”, a declarat Radu Miloș, cofondator și CTO, Elysian Software, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026