ZF Piața de capital 2022. Bogdan Movileanu, director general, Fondul de Compensare a Investitorilor: Avem 128.000 conturi de tranzacționare la Bursa de Valori București, plus 8% față de iunie. Creșterea a fost una accentuată începând cu lunile de vară
Bogdan Movileanu, director general al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), spune că numărul de investitori de la Bursa de la București a crescut cu 30% în această toamnă față de luna decembrie a anului precedent.
♦ Aceste creșteri au venit pe fondul unei schimbări a reglementărilor Autorității de Supvraveghere Financiară (ASF) cu privire la raportarea de către participanții la Fond, astfel că acum sunt incluse în raportările de la participanți și titluri de stat emise de statul român, dar și clienți de private banking.
Bogdan Movileanu, director general al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), spune că numărul de investitori de la Bursa de la București a crescut cu 30% în această toamnă față de luna decembrie a anului precedent. Creșterea a fost una accentuată începând cu lunile de vară. La finalul lunii septembrie, adaugă el, erau 128.026 conturi de tranzacționare, cu 8% mai mult decât în iunie.
Aceste creșteri au venit pe fondul unei schimbări a reglementărilor Autorității de Supvraveghere Financiară (ASF) cu privire la raportarea de către participanții la Fond, astfel că acum sunt incluse în raportările de la participanți și titluri de stat emise de statul român.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026