ZF/Scandia Food. Cum creștem industria alimentară românească. O imagine a zootehniei românești: sectorul care poate hrăni România merge în jos. Efectivele de animale scad, iar importurile de carne cresc. Cum îl salvăm?
Peste 3,6 milioane de porcine, mai bine de 1,8 milioane de bovine și 77 milioane de păsări - sunt cifre care nu spun multe, dar alcătuiesc o parte din tabloul zootehniei românești, tablou care la prima vedere arată bine.
♦ ZF a început o nouă campanie editorială susținută de Scandia Food prin care își dorește să prezinte businessurile din industria alimentară, situația unităților de producție, dar și nivelul exporturilor și importurilor de produse agroalimentare.
Peste 3,6 milioane de porcine, mai bine de 1,8 milioane de bovine și 77 milioane de păsări – sunt cifre care nu spun multe, dar alcătuiesc o parte din tabloul zootehniei românești, tablou care la prima vedere arată bine. Însă, raportând la anii anteriori, vedem că o parte din sectoarele de creștere a animalelor în special, merg în jos, fermierii punând această scădere pe lipsa susținerii și viziunii din partea statului, pe interesul scăzut al românilor pentru produse românești, dar și pe pesta porcină care stă de șase ani în România și încă face „victime“. În toată acestă perioadă, românii consumă și consumă produse din import, astfel că balanța comercială se apleacă mai mult către categoria produselor de peste hotare.
Dacă ne uităm la sectorul de porcine vedem că efectivele de animale au ajuns la 3,6 milioane, în scădere cu peste 50% față de 2006, cel mai bun an pentru sector, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS) analizate de ZF. Pesta porcină a tăiat practic peste un milion de capete de porcine, doar dacă analizăm statisticile. În toată această perioadă, vedem că importurile de carne de porc au ajuns la un maxim istoric de peste 600 de milioane de euro, la care se adaugă importuri de porcine vii de 95 de milioane de euro în 2021 (ultimele date statistice). Practic, România nu există pe harta europeană a producției de carne de porc și a creșterii porcinelor având în vedere nivelul importurilor versus exporturi totale de 3 milioane de euro. Un alt sector care pierde teren este cel al creșterii bovinelor, astfel că România mai are 1,8 milioane de capete de junici, bovine de carne sau de lapte, față de 2,9 milioane în 2003 de exemplu. Dacă în ceea ce privește bovinele de carne situația s-a îmbunătățit în ultimul deceniu, dat faptul că consumul de carne de vită a fost pe o pantă ascendentă, nu același lucru s-a întâmplat în sectorul vacilor de lapte.
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeRetail & Agrobusiness · 15 noiembrie 2026