Versiunea completă
Business Hi-Tech

ZF #Teamswork. Jucătorii din industria medicală au în plan să accelereze digitalizarea, dar legislația trebuie să țină pasul

Companiile care activează în industria medicală din Ro­mânia pot continua să adopte noi tehnologii și să-și dezvolte strategia de digitalizare începând de la soluțiile implementate în criză, în regim de urgență, însă legiferarea și transpunerea accelerată a cadrului european în legislația națională sunt fundamente absolut necesare pentru evoluțiile viitoare.

Corina Matei · 24 iunie 2020 · 2 min de citit

♦ Soluțiile de cloud pot transforma costurile de investiții în costuri operaționale ♦ Costul criminalității cibernetice în sănătate se ridică la 6,2 miliarde dolari pe an la nivel global ♦ Pachetele medicale vor evolua de la un serviciu bazat pe abonament lunar la un serviciu gândit pe valoarea serviciilor medicale accesate ♦ Se estimează că în viitorul apropiat un pacient va genera până la 1 GB de date pe zi.

Companiile care activează în industria medicală din Ro­mânia pot continua să adopte noi tehnologii și să-și dezvolte strategia de digitalizare începând de la soluțiile implementate în criză, în regim de urgență, însă legiferarea și transpunerea accelerată a cadrului european în legislația națională sunt fundamente absolut necesare pentru evoluțiile viitoare, au concluzionat invitații prezenți la videoconferința ZF #Teamswork, realizată în parteneriat cu Microsoft România.

„Mi s-a părut interesant că acele companii care erau într-un stadiu mai avansat de adopție de tehnologie, de transformare digitală, au fost mai agile și s-au adaptat mai repede, reușind să pună în aplicare soluții care să le permit să își continue businessul. Eu cred că partea de telemedicină va rămâne și este o oportunitate pentru furnizorii de servicii medicale să continue să dezvolte această soluție, să adauge pe ce au creat deja, iar aici putem vorbi poate chiar de o integrare cu echipamente IoT care să transmită în timp real starea pacienților sau orice alte tipuri de integrări pe care le pot gândi ei“, a explicat Lucian Ungureanu, Cloud Business Group Lead, Microsoft România.

Citește și