ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România. Dante International, care operează eMAG și Fashion Days, este a cincea cea mai valoroasă companie din economie, evaluată la 3,6 mld. euro, în urcare cu 39%
Este cel mai mare jucător din retailul online românesc și are operațiuni importante și pe piețele vecine. Are planuri ambițioase de creștere alimentate atât de investiții, cât și de explozia canalului de vânzări online pe fondul pandemiei de COVID-19.
„Dacă îi oferi clientului servicii și produse bune, el va veni la tine, e precum gravitația. Am lansat eMAG Marketplace, am creat valoare pentru selleri și clienți. Am lucrat împreună cu Sameday, ulterior am dezvoltat Tazz, care crește precum Făt-Frumos. În viitor, creșterea companiei va veni atât din dezvoltarea acestor servicii în România și a altor servicii și companii în care vom investi, cât și din extinderea spre internațional.“
Este cel mai mare jucător din retailul online românesc și are operațiuni importante și pe piețele vecine. Are planuri ambițioase de creștere alimentate atât de investiții, cât și de explozia canalului de vânzări online pe fondul pandemiei de COVID-19. A intrat recent pe un nou segment de piață – comerțul alimentar online – și crede că loc de dezvoltare există încă, atât local, cât și internațional.
E vorba de compania Dante International, care administrează businessurile eMAG România și Fashion Days România și care realizează vânzări pentru eMAG Bulgaria și Ungaria. Compania este evaluată la 3,6 mld. euro, plus 39% și ocupă locul al cincilea în topul celor mai valoroși 100 de jucători din economie în acest an.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026