ZFeLEARNING mai lansează două cursuri pentru managerii de HR
Managerii și specialiștii în HR, cei care vor să își deschidă un business, dar și managerii de departament sau team leaderii care se ocupă de gestionarea echipelor pot învăța acum care sunt condițiile în care se încheie, se modifică sau încetează un contract de muncă, precum și care este cadrul legal al relațiilor de muncă și cum se calculează salariul brut sau cel net cu ajutorul a două cursuri…
Managerii și specialiștii în HR, cei care vor să își deschidă un business, dar și managerii de departament sau team leaderii care se ocupă de gestionarea echipelor pot învăța acum care sunt condițiile în care se încheie, se modifică sau încetează un contract de muncă, precum și care este cadrul legal al relațiilor de muncă și cum se calculează salariul brut sau cel net cu ajutorul a două cursuri online.
ZFeLEARNING.ro, platforma online de cursuri video în limba română a Ziarului Financiar, a lansat două cursuri noi, „Ghid pentru administrarea de personal“ și „Principiile calculului salarial“, care îi învață pe manageri cum să administreze eficient efectivul de personal al companiei, dar și modalitățile corecte de calculare a salariilor anagajaților.
În cadrul cursului „Principiile calculului salarial“, utilizatorii vor mai afla ce trebuie să conțină dosarul de personal, ce reprezintă și cum se completează datele în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL), în ce condiții se poate încheia un contract de muncă colectiv la nivelul companiei sau care sunt condițiile pe care trebuie să le respecte regulamentul de ordine interioară al acesteia. Pe de altă parte, cursul „Principiile calculului salarial“ le mai oferă informații legate de criteriile prevăzute de lege pentru acordarea diverselor sporuri, despre modul de calculare a salariului net și al restului de plată care reprezintă suma primită efectiv de salariat ca plată a drepturilor salariale sau despre modul de calculare a salariului brut realizat în cazul aplicării mai multor forme de salarizare(în regie, în acord sau prin cote procentuale). Cursurile au fost dezvoltate în parteneriat cu Smartree România și sunt susținute de Monica Spiteri, director de dezvoltare al Smartree, firmă care oferă servicii de salarizare, închiriere de forță de muncă temporară, administrare de personal și recrutare. Ea este licențiată a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București, precum și a universității ISG Paris și are o experiență de peste zece ani în domeniul resurselor umane, al consultanței și externalizării. Prețul unui curs este de 31 de euro (TVA inclusă).
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026