Versiunea completă
Business Legal

Zgonea: Am vorbit la Guvern cu Ponta și Antonescu despre prioritățile legislative

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, marți, că a avut, în cursul zilei, o întâlnire la Guvern cu premierul Victor Ponta și președintele Senatulu, Crin Antonescu, în care s-a discutat despre prioritățile legislative ale Executivului.

Liviu Dadacus - Mediafax · 19 septembrie 2012 · 1 min de citit

“La Guvern a fost o discuție între președinții celor două Camere și premier legat de prioritățile legislative ale Guvernului Ponta. Trei sferturi dintre proiectele transmise până în acest moment se află în dezbatere. Rugămintea primului-ministru Ponta a fost ca acelea care sunt acorduri internaționale, unele semnate de fostele guverne, să fie trecute și puse pe ordinea de zi pentru votul final săptămâna viitoare cel târziu”, a spus Zgonea.

El a negat că ar fi participat la o discuție cu premierul și membri USL, la Guvern, unde s-ar fi exprimat nemulțumiri legate de candidații propuși de UNPR la parlamentare.


Citește și