Versiunea completă
Business Legal

Zgonea: PSD va conduce 7 comisii, PNL - 5, PDL și PPDD - câte două, UDMR, PC, minorități - câte una

PSD va primi la Camera Deputaților conducerea a șapte comisii parlamentare, PNL a cinci comisii, PDL și PPDD câte două, iar UDMR, PC și grupul minorităților naționale vor avea președinția a câte unei comisii, a anunțat, marți, președintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Alina Novaceanu - Mediafax · 18 decembrie 2012 · 1 min de citit

“Numeric (comisiile – n.r.) sunt împărțite conform ponderii. Grupul PSD are 38,47% din cele 18 comisii, cea de a nouăsprezecea, conform cutumei din Parlament, revenind partidului care preia președinția Camerei Deputaților, ce va face o nominalizare și pentru președintele Comisiei de Regulament. La Senat, președinția Senatului va prelua și președinția Comisiei de Regulament. Este o cutumă nouă, instituită de PDL în ultimii patru ani de zile. Noi am acceptat-o, am mers pe aceleași principii și colegii de la PDL au acceptat aceste principii în așa fel încât două comisii le revin celor de la PDL, două celor de la PPDD”, a explicat Zgonea.

El a arătat că PSD va conduce șapte comisii parlamentare, PNL – cinci, iar PC, UDMR și minoritățile câte o comisie.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus că șefiile comisiilor mai pot fi negociate până la convocarea Parlamentului și a susținut că, până în prezent, negocierile au fost flexibile.

Citește și