Zgonea: Sunt convins că bugetele pentru Educație și Sănătate vor crește începând din 2014
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, se declară convins că domeniile Educației și Sănătății vor primi mai mulți bani de la buget începând cu anul 2014, potrivit unui comunicat transmis duminică de PSD.
“Sunt convins că bugetele pentru Educație și Sănătate vor crește începând din 2014. Este o măsură ce face parte din strategia Guvernului de a sprijini cele două domenii de activitate prioritare pentru societatea românească”, menționează Valeriu Zgonea, conform sursei citate.
În comunicat se mai arată că președintele Camerei Deputaților subliniază că, până în acest moment, Guvernul și-a respectat angajamentele asumate față de români.
“De când am venit la guvernare am reîntregit pensiile și salariile, am deblocat angajările în sistemul de stat, cu precădere în domeniile Educației și Sănătății, am majorat pensiile, iar din 2014 le majorăm iar cu aproape 4%, am înregistrat o creștere de 5% față de iulie 2012, în sistemul Educației și Sănătății ajungând până la 8% creșteri salariale. Românii trebuie să aibă încredere că și de acum înainte vom face tot ce ne stă în putință să ducem la bun sfârșit angajamentele asumate”, mai arată Zgonea.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026