zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Top 100 Cele mai valoroase companii - 2022 · Banci-Asigurari

07. Banca Transilvania

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, ocupă anul acesta poziția a șaptea în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din economie, consemnând o scădere de o poziție față de 2021.

de Mirela Turlan , Editor Web 09.12.2022 · 07:36 2 min de citit
07. Banca Transilvania

Foto: Ziarul Financiar

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, ocupă anul acesta poziția a șaptea în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din economie, consemnând o scădere de o poziție față de 2021. Valoarea de piață a instituției de creditare a ajuns la puțin peste 2,5 mld. euro (12,4 mld. lei), în declin puternic față de evaluarea precedentă, la 3,2 miliarde de euro (15,8 mld. lei). În cazul băncii de la Cluj, evaluarea e dată de capitalizarea de piață, dat fiind că BT e listată la Bursa de Valori București. Cele mai multe companii listate la bursă – în România sau peste hotare – s-au confruntat în ultimele 12 luni cu suișuri, dar și cu multe coborâșuri, date de contextul economic și geopolitic actual.

În ianuarie-septembrie 2022, Banca Transilvania a înregistrat venituri operaționale de 3,8 mld. lei, în creștere cu 19% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce activele au ajuns la aproximativ 141 mld. lei. Soldul creditelor acordate a crescut cu 40,5%, până la 63,2 mld. lei, iar depozitele au suit la 113,4 mld. lei, plus 17%.

La nivelul grupului BT, profitul net a ajuns după primele trei trimestre la 1,67 mld. lei, un nivel similar cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, diferența fiind că profitul net al subsidiarelor și participațiilor de capital a fost mai mare cu 21,5%, până la 237 mil. lei, ceea ce a compensat scăderea profitului băncii.

Citește și