140 miliarde dolari pentru șase bănci și 100 miliarde dolari pentru bursele de acțiuni. Sunt bani cu care Partidul Comunist al Chinei spune că va stimula creșterea economică. Dar dacă este o încercare disperată de a salva economia și sistemul bancar?

În timp ce SUA și mai ales Europa se luptau cu cea mai puternică inflație de decenii, economia chinezească se confrunta cu deflație, cu prețuri în scădere susți­nută. Prețurile mici nu sunt bune pen­tru afaceri și nici pentru guverne deoarece înseamnă profituri reduse și încasări din TVA diminuate. La început, banca centrală chinezească (Banca Populară a Chinei, PBoC) a reacționat exprimându-și încrederea că deflația este trecătoare.

Așa cum a asigurat și Banca Centrală Euro­peană că inflația este doar trecătoare în vreme ce în zona euro și în UE prețurile ex­plodau. Când a devenit evident că în China ten­dința de scădere a prețurilor este persistentă, PBoC s-a arătat îngrijorată mai puțin de deflație decât de efectele secundare ale luptei cu acest fenomen, scrie The Economist.

Scăderea prețurilor poate fi pusă în context cu încetinirea sau chiar contracția unei econo­mii. Instituția era reticentă să scadă dobânzile mai hotărât în condițiile în care moneda chinezească era prea slăbită, marjele de profit ale băncilor prea în­gus­te, iar yieldurile obligațiunilor prea jos. Partidul Comunist a stabilit o țintă de creștere e­co­nomică de 5% pentru a­nul acesta, dar avansul a în­ce­tinit de la 5,3% în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anu­lui trecut, la 4,7% în trimestrul II.