30 de ani de sistem bancar în România. Camelia Neagu: Cum a devenit BNR producător de statistici oficiale la nivel european
Când am venit în Banca Națională a României, în iulie 1992, de la Comisia Națională de Statistică - cum se numea pe atunci Institutul Național de Statistică de astăzi - am crezut că va fi doar pentru câțiva ani, poate cinci sau șase, după care voi face altceva.
Foto: Ziarul Financiar
Când am venit în Banca Națională a României, în iulie 1992, de la Comisia Națională de Statistică – cum se numea pe atunci Institutul Național de Statistică de astăzi – am crezut că va fi doar pentru câțiva ani, poate cinci sau șase, după care voi face altceva. Iată că am rămas, și asta pentru că tocmai rămânând am avut șansa să fac mereu altceva, să particip, împreună cu colegii mei, de-a lungul anilor, la construcția unui proces și a unei echipe. O construcție care continuă si azi, iar asta e bine.
De atunci, timp de 29 de ani, au avut loc schimbări radicale în ceea ce privește concepția privind rolul băncii centrale ca producător de statistici oficiale și, din această perspectivă, criteriile referitoare la cadrul juridico-administrativ optim pentru această activitate și la selecționarea specialiștilor. Înnoirile s-au produs continuu, an de an, pe baza acumulărilor de cunoștințe despre organizarea acestui tip de activitate în marile bănci centrale din Europa, dar și a experienței profesionale dobândite de noi. Astăzi, în Banca Națională a României își desfășoară activitatea o Direcție de Statistică foarte bine pregătită, demnă de locul său în cadrul Sistemului Băncilor Centrale din Uniunea Europeană.
Cum a devenit BNR și producător de statistici oficiale
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan