30 de ani de sistem bancar în România. Șerban Matei și legitimația cu numărul 82 din BNR: cum s-a creat piața valutară și monetară din România
Ca să parafrazez sintagma unui coleg, am ales, acum aproape 30 de ani, să mă alătur eforturilor de modernizare a Băncii Naționale a României. Nu-mi era prea limpede conținutul acestei sintagme, dar, ca proaspăt absolvent de Finanțe, Bănci și Contabilitate, am considerat că acest loc reprezintă o destinație oarecum firească.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Dacă Mugur Isărescu este imaginea publică a cursului valutar și mai nou a Robor, în spatele cifrelor se află Direcția de Operațiuni de Piață din BNR, cei care trebuie să execute deciziile de intervenție atunci când lucrurile scapă de sub control ♦ Timp de 20 de ani, Șerban Matei, un nume necunoscut publicului, a făcut parte și a condus Direcția de Operațiuni de Piață în perioada cea mai zbuciumată, atunci când cursul putea să crească și cu 10% într-o zi (față de 1-2% într-un an cât crește acum) sau inflația putea ajunge chiar și la 300%, față de 5% acum ♦ El a fost în dealingul BNR atunci când s-a întâmplat atacul speculativ asupra cursului valutar din septembrie 2008, dar de altă parte a baricadei ♦ În 2012 a plecat la FMI iar în 2016 s-a reîntors în țară preluând Direcția de Relații Internaționale din BNR ♦ În seria ZF – 30 de ani de sistem bancar în România, Șerban Matei face o trecere în revistă a acestei perioade. (Cristian Hostiuc)
Ca să parafrazez sintagma unui coleg, am ales, acum aproape 30 de ani, să mă alătur eforturilor de modernizare a Băncii Naționale a României. Nu-mi era prea limpede conținutul acestei sintagme, dar, ca proaspăt absolvent de Finanțe, Bănci și Contabilitate, am considerat că acest loc reprezintă o destinație oarecum firească. Ușor anticiclic, deoarece majoritatea colegilor optau pentru mediul privat în devenire sau în construcție și considerau că a merge la stat nu e „de viitor“. Citisem cartea profesorului Kirițescu – „Un bancher fără bani“ – și mai găsisem într-un anticariat (da, în anticariat, prin ’88 sau ’89) o carte despre burse și valute – „În zgomotul bursei“ – și m-am gândit că ar fi interesant de explorat domeniul… Ulterior am realizat și că între autorii cărții despre bursă este Mugur Isărescu, dar aceasta este o altă poveste. Și așa am căpătat legitimația cu numărul 82…
Înainte de a discuta despre ce s-a făcut, poate merită menționat cum arăta banca în anul de grație 1992… Rănile lăsate fizic de anii puterii populare erau vizibile. Anticul zid despărțitor dintre palatul vechi al BNR si cel nou, vremelnic utilizat de către Ministerul Finanțelor, încăperile cu pereți de lemn despărțitor și tavane afumate din actuala galerie a guvernatorilor, ferestrele care nu se mai deschideau… sau nu se mai închideau… infinitele dulapuri metalice de pe coridoare…
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile