4 februarie 2022 – Paharul cu visuri: Roșul ușor e rozul iluzor. Recomandările lui Cătălin PĂDURARU – VINARIUM
Palindromul de mai sus (titlu de carte – Șerban Foarță) exprimă, fără voie, geneza vinului rosé, pentru că, nu-i așa, la baza acestuia stă vinul ce ar fi putut deveni roșu. Prin anii '90, nu era nici cerere și nici…
Foto: Ziarul Financiar
Palindromul de mai sus (titlu de carte – Șerban Foarță) exprimă, fără voie, geneza vinului rosé, pentru că, nu-i așa, la baza acestuia stă vinul ce ar fi putut deveni roșu. Prin anii ’90, nu era nici cerere și nici ofertă de vinuri rosé. Primele vinuri autohtone din categorie erau destul de colorate și n-aș băga mâna în foc că nu erau (și) rodul unor amestecuri de alb cu roșu (proceduri rarisime în ziua de astăzi, mai ales la vinurile liniștite). De prin ’96-’97, plaja rosé-urilor s-a extins și, inevitabil, au apărut și primele importuri (pentru cea mai mare parte din cele de atunci mă fac „vinovat”). Fiecare nuanță de rosé avea fanii săi (chiar grupări de „tifoși”, ultrași etc.). Se ajunsese prin 2010 ca etalonul („ce e bun”, deci) să fie culoarea pală (derivată din coajă de ceapă arămie) a vinului de Provence. Evident, o „talibanizare” fără sens, pentru că palierul cromatic, intensitatea, țin de soiurile vinificate și de maniera vinificației, una care poate urmări și alte ținte (corp, gust/arome) decât doar pe cea a culorii și este, în ultimă (?) instanță, o componentă a unui construct socio-cultural în evoluție. Am hotărât ca astăzi să vă prezint trei vinuri rosé din trei zone diferite ale țării, marcate vizual de trei guașe, trei declinări din „roșul ușor” (încă o dată, citiți invers, vă rog!) al culorii, dar nu și al texturii, corpului, nivelului de alcool.

1. Crama Villa Vinea – Spumant Rosé Celest Brut
Citește și
1 min
Vali Pencu
1 min
Vali Pencu
7 min
Cristian Hostiuc