40. One United Properties
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, cel mai activ de pe piața de real estate din București, și-a majorat cu 21% valoarea de piață în cursul ultimului an, ajungând astfel la 693 de milioane de euro.
Foto: Ziarul Financiar
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, cel mai activ de pe piața de real estate din București, și-a majorat cu 21% valoarea de piață în
cursul ultimului an, ajungând astfel la 693 de milioane de euro. Cu această valoare, One United Properties, fondată de oamenii de afaceri Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, foști bancheri, se poziționează pe locul 40 în topul celor mai valoroase companii din România, cu 12 locuri peste poziția ocupată la ediția anterioară a catalogului.
În mai 2022, Daniel Dines, CEO și cel mai mare acționar persoană fizică al companiei de software UiPath, a cumpărat 5% din dezvoltatorul imobiliar One United Properties de la cei doi fondatori ai companiei, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, într-o tranzacție estimată de ZF la circa 25 mil. euro. Tranzacția a fost încheiată înaintea listării One la Bursa de Valori București.
One United Properties a dezvoltat până acum peste 15 proiecte rezidențiale și de birouri, iar recent fondatorii companiei spuneau că lucrează la 27 de imobile, dintre care 16 se află în construcție, iar 11 sunt în fază de elaborare sau de achiziție. Acestea includ atât rezidențial și birouri, cât și un segment de dezvoltări comerciale.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
1 min
Valeriu Dănilă
2 min
Ramona Cornea