53.000 de investitori stau degeaba pe bursă
Numărul total de clienți ai firmelor de brokeraj este de 78.000, însă doar o treime dintre aceștia au tranzacționat pe bursa de la București anul trecut. Majoritatea sunt investitori pasivi, cu o tipologie pe care brokerii o compară cu cea a persoanelor care cumpără valută fizică pentru a economisi.
Foto: Ziarul Financiar

„Mulți dintre investitorii la bursă sunt investitori pasivi, cu plasamente pe termen mediu și lung de timp. Nu sunt interesați să tranzacționeze, ci urmăresc să încaseze dividendele. Tipologia este asemănătoare persoanelor care cumpără valută pentru a economisi. Cumpără o dată, încasează dividendele și apoi, după câțiva ani, își vând acțiunile,“ a spus Rareș Nilaș, consultant pe piața de capital.
Bursa de la București a avut anul trecut un număr de 24.567 de investitori activi, potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în raportul cu evoluția în 2015 a pieței de capital. Aceștia au generat tranzacții în medie de 8 milioane de euro pe zi, rulaj în scădere cu 32% față de 2014. Ponderea investitorilor activi în total număr de clienți este de circa 30%, diferența de 70% fiind asigurată de cei 53.620 de investitori inactivi. Aceștia au un cont deschis la o firmă de brokeraj, dețin o acțiune sau mai multe la companiile listate la bursă, însă nu au tranzacționat anul trecut. Bursa a stagnat anul trecut, însă din rândul acțiunilor lichide câteva, precum BRD și Banca Transilvania, au surprins investitorii cu randamente și de peste 30%.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar