zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Top 100 cele mai valoroase companii din România - 2025 · Retail & Agrobusiness

9. Kaufland Romănia

Lanțul de hipermarketuri Kaufland, unul dintre cei mai puternici jucători din comerțul autohton, a continuat să-și majoreze vânzările din România, raportând în 2024 afaceri de aproape 19,6 mld. lei (3,93 mld. euro), în creștere cu 6% față de anul precedent.…

de Cristina Bellu , Reporter 20.12.2025 · 15:05 1 min de citit
9. Kaufland Romănia

Foto: Ziarul Financiar

Lanțul de hipermarketuri Kaufland, unul dintre cei mai puternici jucători din comerțul autohton, a continuat să-și majoreze vânzările din România, raportând în 2024 afaceri de aproape 19,6 mld. lei (3,93 mld. euro), în creștere cu 6% față de anul precedent.

Pe linie de profit, compania a obținut un rezultat net de 1,15 mld. lei (232 mil. euro), în urcare cu 33% față de 2023. Ritmul de creștere al profitului – de aproape cinci ori mai rapid decât cel al cifrei de afaceri – i-a permis retailerului să-și îmbunătățească marja netă la 5,9%, un nivel semnificativ peste marja medie a sectorului de retail alimentar, estimată la circa 3% anul trecut.

În aceste condiții, în ediția din acest an a topului celor mai valoroase 100 de companii din România evaluarea Kaufland a avansat cu 13,5%, până la 3,34 miliarde de euro. Această creștere plasează retailerul german pe locul al nouălea la nivel național și pe primul loc între jucătorii din comerțul alimentar local.

Citește și