ABN Systems International, companie care pregătește listarea la BVB până la finalul anului, raportează afaceri de 79 mil. lei la nouă luni din 2021, plus 30% și profit în creștere cu peste 80%, la 4,3 mil. lei
Compania locală ABN Systems International, ce deține brandul Tellur, integrator și distribuitor de echipamente electronice și accesorii telecom, a înregistrat venituri totale de 78,7 milioane de lei (15,9 milioane de euro) în T3/ 2021, în creștere cu aproape 30%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net s-a situat la 4,27 milioane de lei (850.000 euro) cu peste 80%…
Foto: Ziarul Financiar
Compania locală ABN Systems International, ce deține brandul Tellur, integrator și distribuitor de echipamente electronice și accesorii telecom, a înregistrat venituri totale de 78,7 milioane de lei (15,9 milioane de euro) în T3/ 2021, în creștere cu aproape 30%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net s-a situat la 4,27 milioane de lei (850.000 euro) cu peste 80% față de cel înregistrat în perioada similară a anului precedent.
Totodată, marja EBITDA s-a mărit de la 5,44% (T3/2020) la 7,38% (T3/2021), urmând tendința ascendentă a acestui indicator al eficienței operaționale din ultimii ani.
„Anul acesta am înregistrat evoluții favorabile ale business-ului care au depășit ritmul nostru constant de creștere de la an la an, iar potențialul de dezvoltare și perspectivele sunt foarte bune. Avem în spate o experiență bogată, un portofoliu diversificat de produse, pentru care există o foarte mare cerere, suntem prezenți pe multiple piețe la nivel mondial și am început deja să aplicăm planul nostru de dezvoltare privind extinderea externă, intrând de anul acesta pe piețele online din Polonia, Olanda, Suedia și Statele Unite, unde rezultatele obținute au depășit așteptările.”, spune George Barbu, CEO al ABN Systems International.
Citește și
1 min
Bogdan Alecu
2 min
Ștefan Stan