Cum a accelerat anul 2020 digitalizarea agriculturii? Digitalizarea crește competitivitatea. Putem mări valoarea adăugată a produselor dacă fermierii se asociază în cooperative sau colaborează cu procesatorii și investesc împreună
Agricultura României, un sector care a depășit 40 de miliarde de lei în 2019, poate deveni mai competitiv, dacă vor crește investițiile în tehnologizare și digitalizare. De asemenea, putem vorbi despre aducerea unei valori adăugate materiilor prime, atunci când fermierii înțeleg că asocierea în cooperative sau încheierea unor parteneriate cu procesatorii și investițiile la comun sunt cheia r…
Agricultura României, un sector care a depășit 40 de miliarde de lei în 2019, poate deveni mai competitiv, dacă vor crește investițiile în tehnologizare și digitalizare. De asemenea, putem vorbi despre aducerea unei valori adăugate materiilor prime, atunci când fermierii înțeleg că asocierea în cooperative sau încheierea unor parteneriate cu procesatorii și investițiile la comun sunt cheia realizării produselor finite. Acestea sunt concluziile videoconferinței ZF Agricultura într-o nouă etapă: Cum a accelerat anul 2020 digitalizarea agriculturii?, organizată de ZF cu sprijinul Carrefour România, CEC Bank, Agroland, Horvarth & Partners, Aqua Carpatica, ROCA și RDF.
„Informația și democratizarea accesului la informație pentru fermieri reprezintă factori importanți în dezvoltarea sectorului agricol. Dublarea producției alimentare în România se poate face cu ajutorul marilor rețele de magazine, prin acces garantat al produselor românești pe piață“, a spus Horia Cardoș, manager general al Agroland, prezent în cadrul evenimentului.
Alexandru Savin, membru al boardului și investment manager în cadrul platformei ROCA, consideră că dezvoltarea sectorului agricol poate fi făcută fie prin adăugarea de produse și activități noi în portofoliul companiilor, fie prin dezvoltarea de produse mai complexe. „Principiul și ideea este că trebuie să construim mai multă valoare în companiile noastre prin diversificarea activităților și prin diversificarea tehnologiei. Productivitatea este un parametru dat de tehnologie, iar soluțiile vin prin investiții.“
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan