zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Economic

Acționarii BVB au ales noul Consiliul de Administrație

Acționarii BVB au ales cei nouă administratori, printre care figurează și cei trei candidați înscriși pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Bursei, iar șase dintre aceștia fac parte din grupul "grupul băncilor", care îl susține pe Lucian Anghel.

de Monica Juganaru - Mediafax , Reporter 09.01.2012 · 18:20 1 min de citit

Astfel, “grupul băncilor” va fi reprezentat în CA de economistul șef și directorul Direcției Strategie din BCR, Lucian Anghel, Adrian Lupșan (director general adjunct la Intercapital Invest), Valerian Ionescu (BCR), Narcisa Oprea (Schoenherr și Asociații), Schroll Matjaz (reprezentant al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea) și juristul Robert Cosmin Pană (consilier la firma de brokeraj Swiss Capital și fost angajat al BVB și al Depozitarului Central).

Ceilalți trei administratori aleși luni sunt Stere Farmache, președintele Asociației Brokerilor, Dan Paul, și Octavian Molnar (IFB Finwest).

La președinția BVB candidează actualul președinte CA al Bursei, Stere Farmache, Dan Paul, și Lucian Anghel.

Alegerea președintelui va avea loc după selectarea membrilor CA.

Citește și