Acțiunile McDonald’s sfidează criza și întrec Bursa de la București, cu o apreciere de 13,4% în 2020. Spre comparație, indicele principal BET are un minus de 11,1% în aceeași perioadă
McDonald’s Corporation (simbol bursier MCD), companie care în România este liderul pieței de restaurante, cu circa 85 de unități în 26 de orașe, înregistrează de la începutul anului pe Bursa de la New York o creștere de 13,4%, ajungând la o capitalizare de 166,8 miliarde de dolari, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Investing.com.
Foto: Ziarul Financiar

Spre comparație, indicele principal BET al Bursei românești are în aceeași perioadă o scădere de 11,1%, arată datele BVB. La începutul acestei luni, Gregory Francfort, analist în cadrul băncii de investiții Merrill Lynch, a reiterat recomandarea de cumpărare pe acțiunile McDonald’s, indicând un target de preț de 250 de dolari, cu 11,6% mai mare față de prețul de închidere din 6 octombrie.
Francfort se așteaptă la un câștig pe acțiune (EPS) de 0,65 de dolari pentru cel de-al treilea trimestru al anului. În cel mai recent raport financiar, cel de la finele S1/2020, compania a anunțat venituri trimestriale de 3,76 miliarde de dolari și un profit net de 1,08 miliarde de dolari. Pentru trimestrele 3 și 4, analistul Dennis Geiger de la banca elvețiană UBS estimează creșteri de câte 5%, ridicând ținta de preț la 230 de dolari.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu