Active ale edy Spedition, la vânzare pentru 8 mil. euro
Sediul din orașul Brad, județul Hunedoara, al transportatorului edy Spedition, lider al pieței de profil înainte de intrarea în insolvență, alături de alte active, sunt scoase la vânzare de administratorul judiciar al companiei, în cadrul unor licitații cu strigare programate la începutul lunii viitoare.
Foto: Ziarul Financiar

Intrarea în reorganizare a transporatorului, în urmă cu trei ani, la puțin timp după moartea fondatorului Alin Popa, decedat în urma unui accident rutier, arată cât de fragile sunt businessurile locale conduse de un „one-man-show“.
Valoarea totală a bunurilor pentru care se încearcă găsirea unui nou proprietar, prin procedurile programate la începutul lunii viitoare, depășește 8 milioane euro, plus TVA. În cadrul licitațiilor cu strigare, organizate la 3 iulie, vor mai fi valorificate și două autoservice-uri aparținând edy Spedition, mai multe mijloace de transport, echipamente, instalații, mobilier sau apartamente.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca