zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

De abia acum vine greul: statul român începe din această toamnă rambursarea împrumuturilor externe luate în ultimul deceniu: 88 mld. euro atrași din 2015 încoace, cu dobânzi care până în 2053 vor însuma 48 mld. euro – aproape jumătate din valoarea împrumu

Doisprezece miniștri de finanțe, de la toate par­tidele, au împrumutat în numele României aproximativ 88 de miliarde de euro de pe piețele externe în ultimul deceniu, pentru acoperirea deficitului bugetar și rostogolirea datoriilor vechi.

de Mirela Turlan , Editor Web 27.07.2025 · 18:00 2 min de citit
De abia acum vine greul: statul român începe din această toamnă rambursarea împrumuturilor externe luate în ultimul deceniu: 88 mld. euro atrași din 2015 încoace, cu dobânzi care până în 2053 vor însuma 48 mld. euro – aproape jumătate din valoarea împrumu

Foto: Ziarul Financiar

♦ Capacitatea statului de a face împrumuturi noi pentru a plăti împrumuturile vechi este acum mai redusă pentru ca băncile locale sunt pline ochi de titluri de stat ♦ La fel și fondurile de pensii private ♦ Între 2015–2019, România a avut acces la piețele externe în condiții relativ avantajoase: emisiunile în euro au fost realizate cu dobânzi de 2,375–3%, iar cele în dolari la randamente între 3% și 4%, în funcție de maturitate ♦ Contextul era favorabil datorită inflației reduse, lichidității abundente și apetitului investitorilor pentru plasamente în piețele emergente ♦ Perioada pandemiei a accentuat această tendință: în 2020 și 2021, România a emis obligațiuni în euro și dolari la randamente minime, profitând de politicile monetare și de cererea crescută pentru active sigure ♦ Ulterior însă lucrurile s-au schimbat.

Doisprezece miniștri de finanțe, de la toate par­tidele, au împrumutat în numele României aproximativ 88 de miliarde de euro de pe piețele externe în ultimul deceniu, pentru acoperirea deficitului bugetar și rostogolirea datoriilor vechi.

Acum, într-un 2025 sen­sibil pe fondul unor finanțe publice fragile, al unui deficit bugetar greu de ținut sub control și al unor costuri de împrumut semnificativ mai mari ca în urmă cu un deceniu, vine rândul ram­bursării: prima ajunge la scadență pe 29 octombrie 2025 – 1,97 mi­liarde de euro, împrumutați în 2015 la o dobândă de 2,75% pe an. În 2026, presiunea bugetară se va accentua, întrucât urmează scadențele altor eurobonduri în valoare de circa 4,3 mi­liarde de euro, contractate în perioada 2016–2018.

Citește și