Adâncurile Mării Negre au înghițit până acum 1,3 miliarde de dolari
Peste 1,3 miliarde de dolari au fost „înghițite“ de adâncurile Mării Negre de la începutul lucrărilor de explorare făcute de gigantul ExxonMobil în parteneriat cu Petrom, cea mai mare companie românească, în zona de mare adâncime a perimetrului Neptun.
Foto: Ziarul Financiar
„Dat fiind faptul că proiectul se desfășoară în premieră în România, pentru această fază a operațiunilor oferta furnizorilor locali a fost limitată. Totuși, pentru operațiunile desfășurate până la data prezentă s-au încheiat un număr importat de contracte cu furnizori locali pentru o serie de servicii, cum ar fi: servicii de prospecțiune geotehnică și geofizică, închiriere bază de operare, vase de aprovizionare pe mare, gestionarea deșeurilor“, spun reprezentanții ExxonMobil.
Programul Neptun este cel mai avansat program de explorare la mare adâncime din Marea Neagră, deși statul român a dat în censiune și alte perimetre. Din a doua jumătate a acestui an cele două companii vor iniția o nouă etapă a programului după ce prima sondă forată Domino-1 a identificat o cumulare de gaze naturale de 42-84 de miliarde de metri cubi.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile