Adina Jivan, Zamfirescu Racoți Vasile & Partners: Cât de garantate sunt, în realitate, creanțele de asigurare

Iminența deschiderii celei de a patra proceduri de faliment față de un asigurator ce deține o cota semnificativă pe piața asigurărilor din România pune din nou în centrul atenției mecanismele de garantare a creanțelor de asigurare. Prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraților (FGA) ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor ce are scopul de a proteja creditorii de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Așadar, cel puțin la nivel teoretic, există un cadrul legal și instituțional care să asigure plata despăgubirilor chiar în cazul deschiderii procedurii falimentului față de un asigurător, protejând astfel nu numai interesele creditorilor de asigurare, ci și stabilitatea pieței asigurărilor în general.

Urmărind însă modul în care a fost efectuată plata despăgubirilor, în contextul în care în ultimii  opt ani, trei mari societăți de asigurări – Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance au intrat în faliment, este evident că acest mecanism de garantare nu funcționează eficient.

Astfel, chiar de la primele falimente pe de piață, au existat o serie de obstacole și tergiversări în efectuarea plăților, ceea ce a condus la existența unui număr impresionant de dosare în care au fost contestate decizii de respingere a cererilor de plată de către FGA. Deși, de cele mai multe ori, FGA a fost obligat la plata despăgubirilor, acestea au fost achitate extrem de târziu, la câțiva ani distanță de la data producerii prejudiciului. În aceste cazuri, FGA a fost obligat și la plata dobânzii legale prin hotărâri judecătorești, ca minimă reparație față de întârzierea nepermisă cu care s-a efectuat plata despăgubirilor.