Adrian Lupșan e noul director de dezvoltare al Certinvest
Adrian Lupșan, unul dintre cei mai cunoscuți și longevivi brokeri de pe piața locală de capital, este noul director de dezvoltare al societății de administrare a investițiilor Certinvest, cu active în gestiune de 200 de milioane de lei.
Foto: Ziarul Financiar
În vârstă de 39 de ani, el a fost director general adjunct la Intercapital Invest din 2005 până în iulie 2013, iar în ianuarie 2012 a fost ales în consiliul de administrație al Bursei de Valori București.
“Piața administratorilor de investiții va avea un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea pieței de capital din România. Poate că nu întâmplător, anul 2013 a adus una dintre cele mai bune dinamici ale resurselor investiționale alocate acestui sector. Acesta este și motivul pentru care am optat să mă alătur echipei celui mai important administrator independent de fonduri din România”, a spus Adrian Lupșan. În prezent, el ocupă și funcția de vicepreședinte al Bursei de Valori București (BVB).
Societatea de administrare Certinvest deține o cotă de circa 1% din piața administrării de active, fiind cel mai mare manager neafiliat unui grup bancar, într-o industrie în care grupurile bancare fac regulile jocului.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca