Adrian Sârbu, la Aleph News: Democrativa PSD-PNL lasă în spate un dezastru economic și bugetar
Adrian Sârbu, Hofi și Nemo au realizat, la ediția de miercuri din ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, o analiză asupra situației economice și bugetare în care se află România în acest moment.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Deficitul bugetar, dacă se menține actuala tendință, va ajunge la 10% din PIB în 2025 ♦ Datele cu frecvență lunară din economie – industria, construcțiile, consumul – arată că PIB-ul a stagnat sau scăzut în T1, după ce, în 2024, creșterea economică a fost de numai 0,8%. ♦ Deficitul de cont curent al României, adică intrările de valută în țară minus ieșiri, a ajuns la -30 mld. euro în 2024 și pune presiune pe moneda națională ♦ Adrian Sârbu: „Când își dă un prim-ministru demisia și bagă România în întunericul interimatului, vorbim de nesiguranță. Pentru un investitor, cel mai grav lucru este nesiguranța.“
Adrian Sârbu, Hofi și Nemo au realizat, la ediția de miercuri din ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, o analiză asupra situației economice și bugetare în care se află România în acest moment.
„Ceea ce știm este că, dacă va fi președinte George Simion sau Nicușor Dan, nu o să iasă bine bugetul. Pentru că ce a găurit Democrativa în ultimii patru ani, trebuie să punem la loc. Să ai 10% din PIB deficit bugetar, asta înseamnă niște consecințe îngrozitoare, pe care le vezi. Datoria publică a ajuns la 1.000 mld. lei. Nu mai vorbim de creșterea prețurilor. Nu mai vorbim de degradarea de rating“, a spus Adrian Sârbu la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu