Adrian Tănase, CEO al BVB: Exemplul Hidroelectrica, cel mai bun testimonial de a determina tot mai mulți antreprenori să reia procesul de listare la Bursă
Piața de capital din România traversează una dintre cele mai bune perioade din istorie și a înregistrat o serie succesivă de recorduri la nivelul lunii iulie și la nivelul primelor șapte luni ale acestui an, conform unui comunicat al Bursei de Valori București.
Foto: Ziarul Financiar
Piața de capital din România traversează una dintre cele mai bune perioade din istorie și a înregistrat o serie succesivă de recorduri la nivelul lunii iulie și la nivelul primelor șapte luni ale acestui an, conform unui comunicat al Bursei de Valori București.
Oferta Hidroelectrica (H2O), lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, a fost derulată la BVB în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023 și s-a încheiat cu succes, devenind cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) realizată vreodată la bursa românească.
„Credem că exemplul Hidroelectrica este cel mai bun testimonial de a determina tot mai mulți antreprenori să înceapă sau să reia procesul de listare pentru că piața a demonstrat că are apetit pentru investiții în afaceri solide. România a devenit un centru atractiv pentru fluxurile de capital atât locale, cât și internaționale pe măsură ce gradul de dezvoltare al pieței s-a accentuat. Suntem acum a treia piață de capital din regiune în ceea ce privește capitalizarea și ne propunem ca pe termen mediu să devenim a treia piață din regiune și la nivelul lichidității. Tocmai pentru a atinge acest deziderat, implementarea proiectului Contrapărții Centrale este esențială“, spune Adrian Tănase, conform unui comunicat.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca