Adrian Vasilescu, BNR: A ratat Banca Națională secunda decisivă?…

O mare lecție de economie o dădea, printr-un gest simbolic, Nicholas Georgescu-Roegen – personalitate prezentată în dicționare din întreaga  lume ca valoros economist american de origine română. În 1946, în condițiile inflației postbelice care lovise România, a intrat în biroul directorului băncii unde avea un credit în derulare, cu care era prieten, și i-a dat o cutie de chibrituri, spunându-i: „Trimite-i-o casierului tău, ca să-mi achite rata, și să oprească restul!”… Întâmplarea nu este nicidecum o hiperbolă. Frecvent, în istorie, după războaie și după crize, efectul pervers al creșterii prețurilor de consum  i-a avantajat pe cei care aveau de achitat   împrumuturi la bănci,  dezavantajându-i pe cei care îsi păstrau necheltuiți banii economisiți.

Mi-am amintit întâmplarea în timp ce citeam, luni, editorialul lui Cristian Hostiuc din ZF. Jurnalistul vede rata inflației, în România, ca pe un indicator ale cărui mișcări din acest an,  în sus, numai în sus, au efecte diferite în piața de consum. Analiza lui, înfățișând două realități în antiteză, e corectă. Făcând însă abstracție de cifre, care pot fi aproximative, cele două tablouri contrastante rețin atenția. Unul înfățișează starea acelei părți a populației care a împrumutat bani de la bănci și acum are de achitat rate. C.H. notează: „Pentru cei care au credite, atât în lei, cât și în euro, situația de acum este ideală. Sunt rare cazurile când inflația depășește dobânda la împrumuturi. În final, cei care s-au împrumutat – indiferent în ce monedă – sunt acum într-o situație privilegiată, pentru că dobânzile sunt sub rata inflației”. Al doilea tablou face referire la starea depozitelor: „Creșterea inflației cu 8 la sută, cu mult peste așteptări, a spulberat dobânda pe aproape trei ani pentru cei care își țin economisirile la bancă, după ce anterior prețurile au urcat de câteva ori”.

Directorul editorial al ZF,  schițând cele două tablouri, cu efectele lor diametral opuse,  se oprește aici cu analiza. Simplul enunț, cu impact  puternic însă prin claritatea expunerii și prin forța mesajului, va genera cu siguranță  dezbateri  în societatea românească. Pentru că fenomenul în cauză, implicând pierderi majore pentru masa populației cu depozite bancare și avantaj pentru debitorii băncilor, cei care au de restituit rate la credite –  fenomen definit în tratate  „represiune financiară” – urmează  regula efectelor produse de evenimentele  de gravitate extremă, cum sunt războaiele sau crizele. Și cum actuala criză a sănătății publice, a economiei și a vieții sociale „a lovit lumea cu forța unui război” – l-am citat pe Mario Draghi – era inevitabil ca fenomenul invocat să-și arate colții la nivel global. Societatea românească nefiind ocolită. Iar legea care se aplică nu este dintre acelea făcute de oameni și care, deci, pot fi și desfăcute. Este o lege obiectivă, o lege implacabilă, potrivit căreia în astfel de cazuri „taxa pe inflație”, care vine în tandem cu toate celelalte pierderi, este plătită în primul rând de cei care economisesc. Avantajați fiind cei cu credite bancare, pentru că prima urgență este redresarea economică, și creditul este un motor important al redresării.