Adrian Vasilescu, BNR: A venit… seara

În toamna lui 1933, după mai  bine de trei ani de turbulențe economico-financiare și sociale, ce provocaseră nenumărate drame și chiar tragedii, începea să se cam topească criza mondială care lovise și  România  odată cu lumea toată. În anii imediat următori, treptat, oamenii își redobândeau buna dispoziție pe măsură ce fabricile își reluau producția, șomerii se reîntorceau la muncă iar comerțul reînvia. Se contura deja vârful creșterii economice interbelice  din 1938. Băncile dădeau credite și marile companii de construcții ridicau tot mai multe locuințe pe verticală. Doi comici vestiți ai timpului, la radio, amuzau auditoriul descriind noile blocuri ca fiind  „case peste case și deasupra alte case”.

Perioada pe care o traversăm astăzi poate fi descrisă,  parafrazându-i  pe cei doi comici, ca o aglomerare de „crize peste crize și deasupra alte crize”. Plus „mama tuturor crizelor”, cu care ne amenință profesorul Roubini. Criză care nu ar fi altceva decât o combinație toxică de inflație înrădăcinată, stagnare economică și șomaj. Stagflație deci!

E drept că acum, în ultimul trimestru din 2022, criza sănătății publice nu mai are puterea din 2020 și din 2021, deși încă  nu ne lasă  în pace. Dar criza geopolitică e în toi, cea energetică și mai și, criza lanțurilor de aprovizionare la fel, iar criza pe care o numim inflație e atât de periculoasă încât marile bănci centrale, între care Fed și BCE, au ajuns la concluzia că poate ar fi mai bine să lase creșterea economică „să cadă de la etajul întâi”, acum, ca să n-o vadă mai târziu căzând împinsă de inflație de la etajul trei sau de la etaje superioare.